Cele mai bune cărți de nonficțiune ale anului
Topul meu al autorilor români și al traducerilor din 2020.
Ta-da!!!! :
O să-mi măsor bine cuvintele, pe fundalul modei de azi de a exagera orice produs: Rar găsești o carte din care să înveți atât de multe în 260 de pagini! E dureros de necesară azi și va rămâne valabilă mult timp. Am spus la evenimentul de lansare, de la începutul anului, că mi-aș fi dorit să-i găsesc cartea lui Alex Doppelgänger (pseudonimul lui Alex Bogdan) în biblioteca școlii, căci mi-ar fi scurtat foarte mult procesul de construire a spiritului critic și a imunității la bullshit. Am mai spus că ar trebui să fie lectură obligatorie pentru jurnaliști, datorită rolului și poziției lor de intermediari ori filtre între pseudoștiință și public. Dar cartea asta merită să fie în toate bibliotecile noastre de familie.
L-am subestimat pe Toma Pătrașcu înainte să mă apuc să-i citesc cartea: știam că va fi una foarte bună, extrem de interesantă, extrem de relevantă, pe fundalul curentului antivaccinist și antiștiințific de azi, și extrem de bine documentată. Dar este și foarte bine scrisă! Îți oferă o mare bucurie a lecturii. Se vede că Toma este îndrăgostit de știință, pe care chiar o înțelege, și se vede și că este un foarte bun profesor (am fost asistentul lui, acum câțiva ani la o oră din școala altfel, în care a explicat selecția genetică, prin joc, unei găști de velociraptori din clasele primare). E cea mai bună carte despre istoria medicinei pe care o poți citi în limba română.
Alexandru Toma Pătrașcu, Povestiri despre epidemii și vaccinuri, Editura Humanitas, 37 lei
Dan Dinu, unul dintre cei mai faini fotografi români, profesional și personal, explică cel mai bine de ce trebuie să ai în bibliotecă acest volum superb:
„Multe dintre ideile din proiectul România Sălbatică au apărut pe parcurs, însă una a fost acolo încă de la început: albumul de fotografie. Cred cu tărie că acest album va inspira și va educa, fiind o poartă deschisă către biodiversitatea uriașă pe care România încă o mai are. Sper să însemne pentru toți pasionații de fotografie și natură, măcar un pic din ceea ce a însemnat pentru mine atlasul zoologic pe care l-am îndrăgit atât de mult în copilărie. Albumul, și de altfel întregul proiect, este modul prin care vreau să mulțumesc naturii de la noi pentru toate momentele deosebite pe care mi le-a oferit în cei aproape 25 de ani de când am privilegiul să o fotografiez.
Dacă vrei să sprijini și tu acest proiect, atunci poți să îți comanzi un album. La fiecare album cumpărat, donăm unul către o școală sau bibliotecă publică, pentru a continua munca de educare acolo unde este cea mai mare nevoie. Mulțumesc!”
Dan Dinu, România sălbatică, 150 lei
NORD, superbul album foto al lui Dorin Bofan, ar fi trebuit să fie în topul meu internațional. Textele albumului sunt în engleză, dar figurează aici pentru că e lista cu autori români excepționali de anul acesta. Sunt un fotograf execrabil, și fără nicio ambiție în domeniul ăsta, dar aș merge oricând cu el în tururile sale foto - și cred că o s-o și fac, post-pandemie -, pentru a înțelege cum de reușește să dea profunzime cadrelor sale, care spun povești și te invită la meditare. Mulți fotografi de natură au ‘o singură poză’, „dealuri verzi cu aburi pe copaci”. Dorin Bofan reușește imagini puternice atât din scene aglomerate ori largi, cât și din doar câteva elemente ori detalii.
Ca om ‘de text’, nu sunt de acord că o imagine valorează celebra mie de cuvinte (ori foarte rar). Dar orice aș scrie aici ca recomandare de pr&marketing va părea un text chinuit, față de puterea imaginilor sale: intrați pe profilul lui de FB și pe site, dorinbofan.com, apoi comandați albumul de aici:
Dorin Bofan, NORD, 150 lei (mai sunt câteva exemplare!)
Cum blogul (publicația, newsletterul, cum vreți să-i spunem) se numește Biblioteca Exploratorilor, nu putea lipsi călătoria din Antarctica, în text și imagine, pe urmele exploratorului român Emil Racoviță povestită și ilustrată de Cristian Lascu & Helmut Ignat.
În traducere (și adaptare)
După cum spunea și biologul Hannah Mumby în interviul meu longform de săptămâna asta, cumpărați orice carte scrisă de Frans de Waal. Pe toate, de fapt. Mult timp, studierea psihologiei și emoțiilor animalelor a fost disprețuită drept un „romantism neștiințific”. Încet, frustrant de încet, evidența complexității lor interioare a fost acceptată iar primatologul și etologul olandez Frans de Waal este una dintre vocile din spatele acestui progres științific.
Cartea începe cu povestea Mamei, regina-matriarh a grupului de cimpanzei de la grădina zoologică olandeză Burgers, pe care probabil o cunoașteți din clipul celebru al ultimei întâlniri emoționante dintre ea și primatologul Jan van Hoof. Recunosc că am lăcrimat de câteva ori, dar episodul nu este trist, ci arată bucuria reuniunii dintre doi prieteni și un rămas bun. Sfâșietor este, însă, fragmentul dedicat traumelor psihologice ale orfelinatelor românești de după Revoluție - principala contribuție științifică a țării noastre, din păcate.
Un argument suplimentar ar fi că volumul este tradus excelent de Carmen Strungaru, specialistă în etologie.
Împreună cu documentarul Netflix din care este inspirată, ultima carte a celebrului David Attenborough este cea mai importantă lectură de anul acesta, căci explică scurt și pe înțelesul tuturor dezastrul în mijlocul căruia suntem azi și măsurile pe care trebuie să le luăm. Acum. Poate nu este cea mai mare, cea mai interesantă, ori cea mai artistică, deși Attenborough e un scriitor talentat, dar e cea mai relevantă carte pe care vă recomand s-o cumpărați și s-o citiți.
„Zzzzzzzz!!!!” Peste câteva luni o să auzim din nou unul dintre cele mai oribile sunete din lumea naturală ( sau „cum poți să scrii un scenariu horror în câteva litere”). Devorăm documentare și știri despre fiare precum rechinii, lupii ori urșii (ce nedreptate!), dar prădătorul nostru suprem este țânțarul, mai letal decât Genghis-han ori Stalin. Purtătoare de boli oribile, care omoară enorm de mulți oameni, chiar și în prezent, aceste mici insecte au avut un impact uriaș asupra civilizației și istoriei noastre. Dar sunt și fascinante! Timothy Winegard a reușit o carte excelentă, iar colecția de știință a editurii Publica devine tot mai bună.
Toată lumea este interesată de extratereștri! Un prieten astronom mi-a povestit o întâmplare foarte amuzantă și interesantă: În miez de noapte (atunci lucrează, în general, profesia asta), în biroul lui din unul dintre puținele observatoare din România, lucra la calculator, setând telescopul să observe un colț îndepărtat de galaxie. Monitorul se umplea de stele, „zburând” tot mai în adânc, când din spatele lui a venit exclamația paznicului care se uitase până atunci peste umărul lui: „Dom’le, n-avem cum să fim singuri!”
E una dintre cele mai importante și relevante dileme științifice, tratată și ea în colecția de eseuri coordonată de Jim Al-Khalili, care a obținut răspunsuri de la cercetători și jurnaliști de știință celebri precum Martin Rees, Louisa Preston, Matthew Cobb, Adam Rutherford, Seth Shostack etc.
Ca jurnalist, sunt conștient de disprețul cu care e tratată media de către oamenii de știință, experți într-o singură nișă a nișei. Așa că m-a bucurat mult cartea lui David Epstein. Specializarea îți oferă avantaje clare, de miner puternic, dar uneori te și limitează la un singur tunel; pe când generaliștii au nevoie de ajutorul primilor pentru a săpa în specific, dar se mișcă mult mai bine orizontal, având abilitatea de a face conexiuni mai bune și mai rapide. Evident, cele două abordări nu se exclud, nici nu trebuie. Avem nevoie de amândouă în știință, inginerie, business și societate. De exemplu, jurnalismul îți oferă cel mai bun filtru de bullshit dintre toate meseriile. După cum argumenta un investitor celebru, „aș angaja azi un jurnalist bun, pe loc, în defavoarea școlilor de business ori de management”.
David Epstein, Range. De ce triumfă generaliștii într-o lume specializată, Editura Publica, 55 lei
Cartea excepțională a jurnalistei Sarah Frier, cea mai bună istorie și analiză a Instagramului, este câștigătoarea premiului (destul de prestigios) ‘Financial Times and McKinsey 2020 Business Book of the Year Award’.
Volumul abordează „două subiecte vitale ale vremurilor noastre: tratamentul pe care-l aplică Big Tech rivalilor mai mici și modul în care companiile de social media modelează viețile unei generații noi”, argumentează Roula Khalaf, editorul FT și șefa juriului.
Sarah Frier, #nofilter. Povestea Instagramului, Editura Corint, 31 lei
În mod intenționat, acest text este scurt, căci toată lumea îl știe pe celebrul Oliver Sacks, „poetul medicinei”, unul dintre cele mai talentați scriitori de nonficțiune din istorie, care a reușit să scrie pe subiecte științifice cu entuziasm, lirism, empatie și emoție. Volumul de eseuri Fluviul conștiinței e o nouă fereastră în mintea unui om extrem de regretat, care nu doar că a avut talentul de a scrie, ci și ce să spună, într-o viață foarte bogată, dedicată curiozității.
Oliver Sacks, Fluviul conștiinței, Editura Humanitas, 29 lei
Cât de mult ar trebui să argumentez recomandarea unei astfel de cărți în 2020? :)
M-am luptat toată viața cu depresia și anxietatea, așa că mă captivează subiectul. Ajută când știi și înțelegi stările emoționale care „ți se întâmplă”. Cum nu sunt nici pe departe singurul, traducerea cărții lui Scott Stossel, la editura Humanitas, este foarte bine-venită.
Alături de Jim Baggott, fiziciana Sabine Hossenfelder se numără printre autorii mei preferați, căci e una dintre puținele voci care încearcă să tempereze excesul actual de imaginație în știință - da, poate exista așa ceva, în sensul de metafore care o iau înaintea dovezilor. Sunt pline revistele de popularizare a științei de universuri paralele, tuneluri prin găuri negre și multă filozofie ori lirism fără dovezi și fundament științific. Din păcate, după cum bine explică Sabine Hossenfelder, chiar și multe granturi științifice sunt acordate în mare parte acum pe baza esteticii teoriilor. Dacă-ți plac (ori știi pe cineva căruia-i plac) cărțile de fizică, cumpără și Rătăciți printre formule, ca sarea în bucate.
E una dintre cele mai surprinzătoare și relevante cărți de istorie pe care le-am citit în ultimii ani. Naționalism-socialismul naziștilor a fost toxic, în toate sensurile cuvântului. Propaganda lor de „curățenie” morală și fizică s-a prăbușit într-un abuz de murdărie, crime, război și abuz de droguri. Istoricul german Norman Ohler a scotocit prin arhive și explică extrem de bine și captivant istoria industriei farmaceutice nemțești, a consumului aproape universal de amfetamine și picajul mental și fizic al lui Hitler sub influența dependențelor sale de droguri și hormoni.
Ciocolată distractivă - cu amfetamine. „Ciocolata Hildebrand te încântă mereu” - I bet! Deși, în familia mea, aș merge pe downere de Crăciun…
Norman Ohler, Naziștii și drogurile. Senzații tari în al Treilea Reich, Editura Corint, 28 lei
Secțiunea „bag mâna-n foc pentru edițiile originale, dar nu știu nimic despre calitatea traducerilor ori a tipăriturii”
