Interviu cu Dr. Helen Sharman, primul astronaut britanic

„(Fetele) să încerce să ignore sexismul și să-și vadă de viață, să profite de ocazii și să nu cumva să se gândească la ce le spune societatea că ar fi normal pentru ele să trăiască.”

Dr. Helen Sharman este primul astronaut care a zburat în spaţiu din partea Marii Britanii şi prima femeie care a păşit pe staţia spaţială rusească MIR, acum 25 de ani. După ce a răspuns unui anunț la radio care a atras 13.000 de aplicanți, Helen Sharman a fost selectată pentru a se antrena în Orășelul Stelar de lângă Moscova. A plecat în spațiu pe 18 mai 1991, în misiunea Soyuz TM-12, petrecând 8 zile pe orbită, majoritatea pe stația spațială rusească Mir. În prezent, este directorul departamentului de chimie al Imperial College London.

Vasile Decu: Explorarea spațială a fost și este dominată de bărbați. Mă bucur să cunosc și o femeie-alfa.
Dr. Helen Sharman: (râde) Mulțumesc, dar eu nu mă văd așa. Cred că astronauții sunt oameni normali, obișnuiți, care au beneficiat de o ocazie minunată - de care ar profita orice alt om. Nouă ni s-a întâmplat să fim la locul potrivit, în momentul potrivit, în condițiile potrivite și genul de oameni pe care alți oameni îi căutau. Din acest punct de vedere, să nu tratați niciodată astronauții drept oameni speciali.

Dar nu este totuși ușor să fii astronaut. Așa am auzit...

Nu te contrazic aici (râde). Dar așa poți spune despre multe profesii că nu sunt ușoare, unde trebuie să ai tenacitatea de a merge mai departe într-un mediu dificil. În plus, noi beneficiem de mult suport și putem învăța de la foarte mulți oameni. Și, ca motivație, noi ne gândim la faptul că la finalul procesului vom merge în spațiu, așa că ne dăm seama că merită orice efort.

Deci mulți pași mici pe o călătorie lungă care culminează în spațiu.

Exact, trebuie să faci foarte mulți pași mici, în programul de antrenament, ca la final să fii calificat pentru asta.

Cum era stația spațială Mir?

Din câte am auzit despre Stația Spațială Internațională, sunt multe similarități între Mir și ISS, doar că aceasta din urmă oferă acum condiții de lux față de Mir. E un fel de Mir de cinci stele. Desigur, Mir a fost mult mai veche, de început. Acum diferă multe, precum comunicațiile. În prezent, dacă ești astronaut pe ISS ai acces la e-mail, și doar pentru biroul de control al misiunii, ci și pentru familie și prieteni. Poți folosi și un telefon prin satelit și poți vorbi cu cei de jos. Când am fost pe Mir, nu puteam telefona nimănui și nici e-mail nu aveam. Iar când erai pe partea cealaltă de Pământ față de controlul misiunii, erai în afara contactului. Timp de circa 40 de minute, uneori mai mult, eram izolați pentru jumătate de orbită. Erau o serie de stații radio de amatori prin care puteam vorbi cu oameni, dacă se întâmpla să fie în legătură cu stația spațială. Uneori, deasupra Marii Britanii erau prea mulți oameni care încercau să ia legătura radio cu noi și noi aveam perioade limitate de timp în care puteam folosi stația radio. Dar deasupra Australiei, de exemplu, erau mai puțini oameni care încercau să contacteze stația spațială, iar unii astronauți s-au împrietenit destul de tare cu unii din aceste zone izolate. Uneori, după ce aterizau, se și întâlneau cu ei. „Prieteni radio” (râde).

Sunt multe similarități între Mir și ISS, precum sistemele de ghidare, sistemele de susținere a vieții, aproape identice, sistemul toaletei, cel de tratare al apei etc. Mâncarea este ceva mai diferită.

Cum considerați clișeul că femeile sunt mai fragile?

Nu cred deloc asta. Dimpotrivă, cred că femeile sunt mai puternice în unele privințe. De exemplu, pentru că distanța dintre inima noastră și cap este mai mică decât la majoritatea bărbaților, suportăm mai bine forțele G, precum și rearanjarea fluidelor atunci când ajungi în spațiu. Femeile se adaptează mai rapid la asta. Tindem și să consumăm mai puțin și avem mai puține deșeuri, e și ăsta un avantaj. Însă radiațiile afectează oamenii diferit. Eu am avut o misiune scurtă. Pe termen scurt, nu-i nicio problemă. Pe termen lung, însă, radiația va afecta probabil femeile într-un mod diferit, deoarece tindem să avem mai mult țesut adipos. Ne afectează diferit și organele reproductive, căci sperma bărbaților se înnoiește după 60 de zile, dar ovarele noastre sunt tot ce avem. Asta ar putea fi o problemă mare. Dar tot nu aș spune că femeile sunt mai fragile (râde).

Întrebarea pe care o pun tuturor astronauților: Cum vă controlați frica?

Antrenamentele sunt excelente în privința asta. Ceea ce ne sperie pe toți este necunoscutul. Dacă antrenamentele tale sunt bune, știi ce trebuie să faci și la ce să te aștepți, așa că nu ai necunoscutul care să te sperie. Nu zic că poți anticipa fiecare circumstanță, dar înseamnă că, dacă știi cum e făcută nava, atunci când se întâmplă ceva ai o idee despre ce trebuie să faci ca s-o rezolvi, știi cum să începi măcar procesul. Deci nu cred că devii speriat, poate doar dacă se întâmplă ceva în care nu ai control, precum o reintrare balistică în atmosferă, când nu poți face nimic până nu se oprește nava din rostogolit. Atunci, da, ai motive să fii speriat, dar tot nu cred că te gândești că o să mori. Dacă ai face asta, nu ai mai zbura.

Ați zburat pe Soyuz. O călătorie agitată...

Da, la revenire, la reintrarea în atmosferă, este o cursă tare agitată. Dar e distractivă!

Britanicii lucrează la Skylon, care ar putea revoluționa cursele spațiale.

Da, ar putea fi un fel de a doua generație de navete spațiale, cu decolări și aterizări orizontale. Skylon mi se pare un proiect grozav, mai ales tehnologia motorului, care este atât de diferită de ce folosim azi și merită investigată. Să vedem unde ajung. Sunt cam 50 de oameni în echipa Skylon, deci e o organizație destul de mare. Lucrează de mult timp la proiectul ăsta și au nevoie de un ajutor să treacă la următorul nivel, precum ESA să spună: O să investim în proiectul ăsta, vrem ca în zece ani să livrați asta, deci lucrurile pot fi accelerate așa. Momentan fac pași mici, din cauza lipsei finanțărilor. Dar e un proiect real iar oamenii din echipă sunt foarte talentați.

Avem nevoie de o schimbare mare în transportul spațial. Momentan, avem doar motoare de rachetă și există o limită pentru cât de departe ori des putem merge cu rachetele. Ne trebuie și alte concepte. Skylon nu va putea merge până la Pluto, dar va putea face ușor zboruri suborbitale ori ajunge pe orbită, crescând astfel accesul nostru la spațiu..

Amintirile spațiului sunt și acum vii? V-ați mai întoarce?

Da, clar! Și îmi aduc aminte foarte bine cum a fost. Bănuiesc că am uitat unele părți, cele mai puțin notabile, probabil ar trebui să mai trec prin notițe. Dar îmi amintesc clar experimentele. Îmi amintesc foarte bine cum te simți plutind în spațiu, priveliștea, echipajul. A fost un moment culminant în viața mea.

Europa vrea un sat lunar...

Eu zic că nu trebuie să țintim Luna ca destinație finală, ci să mergem pe Lună pentru că trebuie să ajungem mai departe. Știu că poți face multă știință pe Lună, mai multă decât pe orbita joasă, dar trebuie să avem și un obiectiv pe termen lung, precum Marte. Da, trebuie să mergem pe Lună ca să ajungem pe Marte, dar trebuie să stabilim clar, de pe acum, Marte ca țintă. Vom entuziasma și publicul, la nivel internațional, cu această forțare a limitelor noastre.

Mulți din astronauți sunt ingineri aeronautici și e important să avem ingineri în spațiu, dar avem nevoie de tot mai mulți oameni de știință în rândul astronauților, mai ales dacă vrem misiuni de durată. Cercetătorii de pe Pământ pot inventa tot felul de experimente pe care oricine cu o minte cât de cât tehnică le poate aplica pe orbită, trimițând apoi la sol rezultatele. Dar avem nevoie în spațiu și de oameni care să facă știință direct acolo și care să reacționeze cu mai multă expertiză la ce se întâmplă în jurul lor. Așa cum a fost un geolog pe Lună, avem nevoie de botaniști, de medici, de veterinari chiar, de o gamă mult mai largă de specialități științifice. Asta înseamnă șanse sporite de a ajunge în spațiu pentru oamenii de știință de toate tipurile.

Ce misiune de explorare a spațiului ați visa?

Aș vrea să ies din sistemul solar, să văd cum interacționează galaxiile, cum interacționează Soarele nostru cu alte stele din Calea Lactee. Să ies din bula Soarelui și să văd ce-i dincolo. Ne gândim la spațiul interstelar ca la ceva gol, dar e plin de chimicale și de procese interesante - sunt atât de multe reacții importante. Apoi, înțelegem numai 10% din materia din univers. Nu poți completa din creion 90% din materie! Așa că trebuie să începem să înțelegem ce-i acolo, să obținem niște informații de bază înainte să începem să completăm pe ghicite tabloul.

Din perspectiva chimistului, cât de fascinantă vi se pare luna Titan?

Cred că trebuie să ieșim în afara chimiei „normale” cu care ne-am obișnuit în termenii vieții. De exemplu, ultima dată când am venit în România, acum vreo 20 de ani, am venit împreună cu o echipă BBC pentru a filma o emisiune de știință despre o peșteră descoperită de oamenii de știință români care fusese izolată timp de milioane de ani și în care evoluaseră forme de viață rupte de lumină. Desigur, te așteptai să nu aibă ochi ori culoare, dar aceste vietăți nu mai erau dependente de plante verzi pentru energia lor, ci își obțineau energia făcând și rupând legăturile chimice ale sulfului. Era o cu totul altă direcție de evoluție decât cea cu care eram obișnuiți la suprafață. Așa ar trebui să ne gândim și când căutăm alte forme de viață dincolo de Pământ. Noi căutăm atomii familiari, carbonul, nitrogenul și oxigenul. Mi se pare atât de arogant din partea noastră! Poate sunt formate din silicon! Ori sulf. Ori orice altceva. Asta nu le-ar împiedica nici să fie inteligente. Și, în privința lui Titan, să nu subestimăm nici metanul!

Societatea românească păstrează o doză destul de mare de sexism. Ce mesaj le transmiteți fetelor?

Să încerce să ignore sexismul și să-și vadă de viață, să profite de ocazii și să nu cumva să se gândească la ce le spune societatea că ar fi normal pentru ele să trăiască. Trebuie să facă lucrurile de care sunt în stare și, mai mult, să se forțeze să se depășească, să facă lucrurile pe care și le doresc. Sunt atâtea oportunități! Bărbații și femeile au parte acum din ce în ce mai mult de ocazii egale, dar tot e ceva mai dificil pentru femei. Dar, vă asigur eu, este posibil să ajungeți oameni de știință și astronauți (râde). Așa că, dacă vor să devină cercetătoare ori să meargă în spațiu, să învețe bine și să studieze științe și inginerie și să-și vadă de obiective, indiferent de ce le recomandă alți oameni. Chiar dacă am creat legislație specifică pentru a le oferi libertate femeilor, rămâne acea percepție în societate despre cum ar trebui să se comporte o femeie. Din păcate, mulți părinți spun și acum că „nu trebuie să faci asta, trebuie doar să înveți să fii o soție bună, o mamă bună sau să faci lucruri potrivite pentru o fată - profesoară, asistentă...”