„Farfurism planetar, scenarii lunatice și alte obsesii astronomice”
Fragment din noua carte a lui Adrian Șonka, „un manual de supraviețuire într-un univers plin de teorii tâmpite”.
🎉 #Noutate #RecomandareaLuiVasile
Sunt un mare fan al astronomului Adrian Sonka (ca om de știință, comunicator și autor) și am ținut mult să-l am și ca expert colaborator pentru vechea mea revistă de profil („Exploratori Moderni: SPACE, încă de prin 2016). De la puțini oameni am învățat atât de multe despre științe, căci este un ghid foarte contagios în entuziasm, curiozitate și informații interesante.
Așa că nu aveam cum să ratez noua lui carte, dedicată miturilor care bântuie imaginația populară, un „antidot perfect pentru vremurile în care teoriile conspirației se înmulțesc mai repede decât stelele pe cerul nopții”.
👇 Cu Adrian ne vom întâlni curând pe Biblioteca Exploratorilor. Până atunci, uite, mai jos, un mic fragment care să-ți trezească curiozitatea și, sper eu, să te trimită la librărie (sub cerul zilei - sau online).
Cerul și constelațiile
Ce este cerul? Nimic. O iluzie. Nu este făcut de nimeni și același nimeni a aranjat stelele în formele adulate în astrologie. Vă spun de la bun început: cerul nu trebuie luat în serios!
Ziua pe cer se vede foarte ușor Soarele, pata aia mare și galbenă care te trezește dimineața. Ce este Soarele? O stea, cea mai apropiată de noi, singura sursă de lumină vizibilă din sistemul solar, dar și corpul în jurul căruia se rotesc toate obiectele. Nimeni nu spune că Soarele nu este un corp ceresc important, însă în astrologie se consideră că este mult prea important.
Soarele
Soarele este o stea, și nu un simbol. Îi cunoaștem diametrul (de 109 ori mai mare în diametru decât Pământul), știm cât de fierbinte este în interior și la exterior, cum funcționează (fuziunea nucleară, lanțul proton-proton), cât de repede se rotește în jurul axei proprii (în 27 de zile), știm de când a început să emită lumină și cât mai are de trăit, precum și multe altele, informații obținute cu greu în ultimii 200 de ani.
Am aflat că Soarele este un nor de gaz aflat sub presiune, ținut în echilibru de gravitația dată de masa de materie din care este compus. Materia ținută la presiune se încălzește, iar Soarele a avut noroc să conțină îndeajuns de multă materie încât să se încălzească până la temperatura care permite începerea fuziunii nucleare, când hidrogenul se transformă în heliu. Poți încerca să faci un mic soare acasă dacă faci rost de gaz la minimum 7.000.000 de grade. Soarele are cam 15.000.000 de grade în interior.
Asta este Soarele: o sferă fierbinte imensă, aflată în rotație lentă. Soarele nu este un simbol misterios care zice că tu și cu cinci vecini de-ai tăi o să fiți curajoși în viață. Astrologia reduce Soarele la un simplu punct fără proprietăți fizice și îi alocă din oficiu puteri pe care el le dă bieților oameni de pe planeta Pământ. Toate aceste puteri sunt alocate aleatoriu, acum mii de ani. Cine și pe ce baze a decis că Soarele te face să fii într-un fel anume? Nu știu cine, dar sunt sigur că nu s-a făcut niciodată un studiu care să descopere că oamenii care au Soarele mai la stânga sunt diferiți de cei cu Soarele la dreapta. Ar fi naiv să considerăm că steaua noastră reprezintă sau influențează nivelul de mândrie și determinare al oamenilor. Este o simplă stea, fraților, nu o mai luați în serios.
Iată cum poți descoperi în mod științific dacă Soarele îți influențează personalitatea. Caută niște oameni, cu cât mai mulți, cu atât mai bine, iar apoi află totul despre ei, punându-le întrebări lor și celor care îi cunosc. Fă-le profilul psihologic complet și exact, după care trimite-i acasă.
Apoi încearcă să vezi de ce sunt așa cum sunt. Caută să afli dacă vreun eveniment plăcut sau neplăcut din copilărie i-a făcut să fie așa cum sunt. Poate e de vină vreun unchi, o mătușă, un coleg de școală, liceu sau o excursie la Poiana Brașov. Poate s-au lovit de un fier și au ajuns să urască metalele sau poate iubesc apa pentru că le-a spus mama povestea Titanicului. Fiecare eveniment din viața de familie și din perioada școlară le-a făurit personalitatea. Fiecare om din viața noastră ne schimbă în rău sau bine. Fiecare eșec sau reușită ne ridică sau coboară, sper că ești de acord cu mine.
După ce ai asociat fiecare interacțiune din viață cu felul de a fi al omului, vezi dacă pentru fiecare om studiat efectul are aceeași sursă. De-abia acum ai date cât de cât sigure pentru a determina cum ne influențează viața simplul fapt de a trăi și de a interacționa cu alții.
În sfârșit, dacă prin absurd descoperi că la majoritatea oamenilor studiați există o sursă necunoscută care le cauzează aceeași caracteristică de personalitate, este timpul să cauți alți vinovați. La ce te-ai gândi, în acest caz? Poate au purtat toți același tip de pantofi când erau mici. Sau poate au băut același tip de lapte (cu toate că trebuie să studiezi oameni de vârste și naționalități diferite). Al câtelea pe listă ca sursă ar fi Soarele? Sigur, mai repede te-ai gândi la muntele Everest sau la o pisică decât la Soare. Este imposibil să alegi ca sursă o planetă, o stea, un asteroid, orice tip de obiect care nu se găsește în mod curent în viața omului.
A testat cineva toate caracteristicile personalității umane în funcție de tot ce poate influența un om? A îndepărtat apoi din ecuație toate problemele prin care trece un om și care îi pot modifica personalitatea? A rămas doar cu Soarele și a decis că el este de vină? Nu, nimeni nu a făcut asta, niciodată. Este totul o invenție realizată deasupra potirelor cu licori magice, pe vremea când se practicau sacrificii umane.
Adevărul este că în astrologie Soarele este considerat o planetă care se rotește în jurul tău, iar asta e o informație cu iz de Evul Mediu. Nu mai luați Soarele în serios!
Luna
După ce am dat de pământ cu Soarele-astrologic, o să mă iau la trântă și cu Luna. Luna, satelitul natural al Pământului, este cel mai apropiat corp ceresc de noi (cu toate că uneori asteroizii trec mai aproape), aflat la aproximativ 380.000 km sau la trei zile cu racheta. Se vede și ziua pe cer, la fel de mult cât se vede noaptea, și este la fel de mare pe cer ca Soarele. Luna pare mare pentru că este aproape de noi, dar de fapt este mică, de 3,6 ori mai mică decât Pământul. Dacă ai merge pe ea ai muri foarte rapid, te-ai sufoca la temperaturi neplăcute, dar cu toate acestea oamenii s-au încumetat să meargă acolo.
Pe Lună există apus și răsărit pentru că ea se rotește în jurul axei proprii, o zi având durata de 708,7 ore, fiind de 29,5 ori mai lungă decât pe Pământ. Mă bucur că nu locuiești pe Lună, pentru că acolo ai sta de 29 de ori mai mult timp la serviciu! Soarele stă pe cer jumătate de zi, ceea ce înseamnă 354 de ore. Din cauza aceasta ziua se face foarte cald, aproximativ 100° C, iar noaptea se ating și -150° C. Cam neplăcut pe Lună.
Oamenii au trimis sonde spre Lună, obiecte sofisticate care s-au rotit de mii de ori în jurul ei. Când s-au plictisit, au trimis sonde care s-au ciocnit cu Luna și au așteptat să vadă ce iese din ea. Apoi s-au dus în persoană, au pășit prin praf, au dat cu piciorul în pietre, le-au ales pe cele mai interesante și le-au adus înapoi pe Pământ. Au înțepat Luna și au adus material din subteran, pe care l-au studiat în zeci de laboratoare împrăștiate pe glob. Au identificat minerale, metale, apă, elemente radioactive, dar știi ce nu au găsit nicăieri pe Lună? Sentimente.
Da, Luna guvernează (un cuvânt preferat de astrologi) sentimentele, dar nimeni nu știe de ce. Din câte știu eu, sentimentele vin de la sine, datorită oamenilor sau situațiilor plăcute în care te găsești, nu de la Lună. Și animalele se atașează, oare e tot de la Lună? Dar cum vine asta? A stat cineva să vadă dacă este de la Lună? Bineînțeles că nu, dar măcar putem folosi Luna pentru a ne exprima lipsa sentimentelor pentru cineva. Eu recomand replica: „Nu te plac pentru că Luna este în fundul cerului!”
Astrologia e atât de fantezistă, încât a ajuns să se folosească de o piatră de 3.475 km în diametru, aflată la 380.000 km distanță, pentru a ghici cum stă o persoană cu sentimentele. Asta îmi sună a lipsă de interes și respect față de acea persoană.
Stelele
Ziua se văd foarte ușor Soarele și Luna, dar cerul se vede în toată splendoarea lui noaptea, când apar stelele. Nu există cineva care să nu se fi uitat noaptea la stele și să se fi întrebat ce este cu ele, cine suntem noi, de unde venim. Dacă îți trece prin cap că ești mic și neînsemnat, ai experimentat tot meniul pe care ți-l servește întâlnirea cu necunoscutul, iar asta înseamnă că ești un om normal. Toți trecem prin aceste stări când ne uităm la cer, chiar și după ce îl înveți la perfecție. Dacă atunci când vezi stelele te gândești că au fost puse acolo de cineva special ca să te ajute pe tine în viață, trebuie să îți spun că le diminuezi cu mult importanța și e păcat. Hai mai bine să vedem ce sunt stelele și la ce sunt ele bune cu adevărat!
Într-o noapte senină se pot vedea câteva mii de stele, nici nu prea contează câte, pentru că par să fie mai multe. Din orașele mari se văd doar cele mai strălucitoare, câteva sute, dar situația se schimbă dacă te afli la țară sau la munte. De acolo se văd între 3.000 și 4.000 de stele – dacă nu mă crezi, poți să le numeri. Unele sunt strălucitoare, altele de abia se văd. Unele sunt colorate, altele pâlpâie de zor, ce mai!, e un haos total pe cer.
Stelele strălucitoare au nume date acum mii de ani, în general de astronomii arabi, iar restul, foarte puține, au fost botezate de greci și romani. Acum aproximativ 1.100 de ani, arabii, care foloseau stelele pentru a se orienta prin deșert, au ales să le dea nume, ca și cum o stea reprezenta ceva mai măreț decât un punct luminos. O stea putea reprezenta o pasăre, un cort sau alt obiect, pentru că așa țineau ei minte cerul.
Te întrebi de ce stelele au nume? Perfect, tocmai asta voiam să îți spun. Spre deosebire de persoanele care cred că numele au o greutate, o semnificație specială, eu îți voi spune că nu este așa. Avem pe cer stele care se numesc coada, spatele, gâtul, ceafa, urmăritorul, arzătorul, norocoasa, oaia, căprița, cleștii, crucea, șuvița, gheara, ciocul, brațul, dansatoarea, funia, genunchiul, bătrâna mamă cămilă, cuibul struțului, bocitoarea, subsioară, precum și în alte feluri, dar presupun că până acum ai prins ideea că numele stelelor sunt mai urâte decât par.
Stelele au primit nume în funcție de locul lor pe cer sau într-o constelație din cauza culorii lor sau pentru că le aminteau oamenilor de ceva anume. Nicio stea nu și-a câștigat numele arătând anumite puteri. Așa este și cu oamenii, al căror nume este pus în primele secunde de viață. Și pentru că oamenii nu și-au câștigat numele nu are rost să stai să te gândești ce înseamnă el. Nu ai făcut nimic pentru a avea acel nume, așa că el nu înseamnă nimic. De exemplu, eu mă numesc Adrian, iar numele meu este o serie de litere care în limba latină înseamnă „cel ce vine de la Marea Adriatică”. Problema este că eu m-am născut în sectorul 5 din București. Au mai fost papi cu acest nume, dar eu sunt departe de a fi un sfânt. Numele meu nu are nicio legătură cu mine și nici eu cu el. La fel și stelele, chiar dacă au nume, acestea nu reprezintă nimic. Dacă eu denumesc o piatră „noroc” și o arăt oamenilor, oare acele persoane vor avea noroc? Desigur că nu. Așa și cu stelele.
Aproximativ 700 de stele de pe cer au nume proprii, cele mai multe fiind stele strălucitoare ușor de văzut cu ochiul liber, dar astronomii au dat câte un cod fiecărei stele pe care au descoperit-o. Cea mai bogată listă de stele la nivelul anului 2024 este cea obținută din observații făcute din spațiul cosmic cu telescopul GAIA. Conține 1.806.254.432 de stele, fiecare cu denumirea ei astronomică. Un exemplu de nume de stea din acest catalog: Gaia DR3 3428176379509415552! Oare ce semnificație are? Bani, dragoste, sănătate și noroc? Știu eu: niciuna, ca și celelalte stele.
Astrologia folosește câteva stele, pe care le denumește stele fixe, însă nimic nu este fix la stele. În realitate, adică în știința care studiază cerul (astronomia), o stea nu are doar un nume. Aldebaran, o stea folosită la ghicitul în stele, are și denumirile alfa Tauri, 87 Tauri, STF 4002A, CDM J04359+1631A, HIP 21421, IRAS 04330+1624, 2MASS J04355524+1630331, USNO-B1.0 1065-00048822, N30 962 plus altele 54.
Toate stelele se mișcă prin spațiu și, în câteva zeci de ani, poziția lor pe cer se schimbă. Unele variază în strălucire, altele sunt sateliți ai altor stele, aproape toate proprietățile lor fizice se modifică în timp. Totul se schimbă, mai puțin încăpățânarea astrologilor de a crede că stelele sunt pe cer pentru a ne ajuta să reușim în viață!
Stelele, la fel ca Soarele, sunt nori de gaz micșorați de propria lor gravitație, care funcționează pe același principiu. Fiecare punct luminos pe care îl vezi noaptea pe cer este un soare foarte îndepărtat sau, mai bine spus, Soarele este o simplă stea. Putem afla temperatura unei stele în funcție de culoarea ei, stelele albastre fiind fierbinți, iar cele roșii mai reci. Până în prezent s-a determinat temperatura pentru aproximativ 1,5 miliarde de stele.
Atunci când împrăștiem lumina care vine de la o stea (da, lumina se poate descompune în mai multe tipuri de lumină), vedem un curcubeu în care se observă niște dungi negre. Liniile acestea ne arată ce fel de lumină lipsește din stea și, mai important, ce elemente chimice și molecule din stea împiedică emiterea acelor tipuri de lumină. Așa putem afla din ce sunt compuse stelele. Am făcut-o prima oară pe la 1800. Tot de pe atunci, astronomii au început să măsoare foarte precis poziția stelelor și au descoperit că au o mișcare foarte fină, care le trădează depărtarea de Soare. Cu cât se mișcau mai mult, cu atât se aflau mai aproape de noi. Atunci s-au deschis cu adevărat porțile cerului, când s-a demonstrat că stelele sunt aștri foarte îndepărtați, asemănători cu Soarele. Acum se cunoaște distanța până la toate stelele care se văd cu ochiul pe cer plus până la alte 1,4 miliarde!
Cunoaștem aproape totul despre stelele de pe cer: distanța până la ele, temperatura, compoziția, vârsta lor, direcția în care se deplasează prin spațiu, luminozitatea, rata de transformare a hidrogenului în heliu, viteza de rotație, forma lor, dacă au planete sau nu și dacă planetele sunt locuibile, valoarea gravitației la suprafață și mărimea. Acum ghicește care dintre informațiile acestea sunt folosite în astrologie. Niciuna!
Sunt mulți astrologi și fiecare vine cu interpretarea lui, uneori frizând ridicolul. Iată un exemplu: în astrologia ezoterică (ce-o fi asta nu contează; să ne ajute dumnezeița) se spune că steaua Aldebaran corespunde Arhanghelului Mihail. Cum și cine a decis asta nu se știe, dar sunt sigur că nu l-a întrebat nimeni pe arhanghel. Și mai ciudat este că această stea are nume dat de arabi, care nu aveau și nu au nicio legătură cu arhanghelii din creștinism. Mai sunt și alte exemple, dar nu te mai plictisesc. Asta este astrologia: o serie de asocieri făcute la lumina lumânării, acum vreo 500 de ani.
Adrian Șonka este astronom de mai bine de 20 de ani, timp în care a privit cerul și a învățat să observe multe tipuri de obiecte cosmice: stele variabile, asteroizi, planete, ocultații etc.
În prezent, observă asteroizi și planete prin telescoapele Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu“ și cele ale Institutului Astronomic al Academiei Române. Ține cursuri de astronomie la Observator, la Fundația Calea Victoriei, în școli, în librării și oriunde găsește alți oameni pasionați care vor să afle mai multe.
A făcut studii de fizică și comunicare, dar, pentru că în România astronomia nu se învață la școală, cele mai multe lucruri le-a învățat singur, din pasiune. În 2020 a terminat un doctorat în fizică, având specializarea planetologie-asteroizi.
Poate fi găsit la Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu“ unde ține prezentări de planetariu și observații astronomice cu publicul. Din când în când, organizează și ieșiri în afara orașului cu grupuri de pasionați de astronomie. Scrie constant despre astronomie și observații astronomice pe site-ul său, www.sonkab.com
La Editura Nemira i-au apărut până acum Ghidul micului astronom prin Univers (Nemi, 2018, 2023), O plimbare prin Univers. Ghid de relaxare astronomică (Orion, 2021) și Universul exotic. Carte de recorduri astronomice (Nemi, 2023).