Dan Dinu - albumul „România Sălbatică”
„Recomandarea mea pentru cititori e să-l vadă în aer liber, în lumina de afară”
Albumul România Sălbatică, al fotografului Dan Dinu, este una dintre cele mai importante apariții editoriale ale anului în mica noastră industrie de carte. Atât pentru spectacolul vizual al imaginilor și pentru calitatea grafică a cărții, dar și pentru valoarea ei culturală și educațională. Căci, pentru a proteja o comoară, trebuie mai întâi să o vezi și să o apreciezi.
Dacă o să-ți placă interviul, te invit și să te abonezi, pentru a te bucura de multe interviuri lungi și interesante cu unii dintre cei mai buni autori de nonficțiune.
Vasile Decu: După instinctul curiozității, pare că cel mai important instrument este răbdarea.
Dan Dinu: Categoric! Nu poți să faci fotografie de natură fără răbdare. Vine la pachet. Dacă nu ai răbdare în natură, vei pleca cu imagini superficiale, cu povești superficiale. Natura se dezvăluie ușor, ușor, ușor, își spune poveștile în pasul ei. E ca și cum te-ai duce într-o pădure și ai vrea să o vezi bătrână în zece ani. Nu poți. Trebuie să o lași să crească, să fie în ritmul ei. Așa e cu natura. Dacă o grăbești, dacă vrei totul repede, nu o să reușești. Principala caracteristică a unui fotograf de natură este răbdarea, perseverența. Trebuie să mergi des, trebuie să vezi des lucruri, pentru că altfel nu se întâmplă.
Unele animale devin simboluri, precum râsul, extrem de fotogenic. Dar toate speciile sunt captivante dacă le studiezi atent.
Și te atașezi de ele foarte mult! Avem cu toții preferințe, desigur. Orice fotograf de natură din țara asta vrea să pozeze un râs. Și, deși experiența aia a fost una remarcabilă, când am stat foarte aproape de el, totuși mi-am dat seama că foarte, foarte multe animale au avut o semnificație aparte pentru mine. Bursucii, de exemplu. Să stai cinci zile la rând cu o familie de bursuci, să le înțelegi viața, să le vezi obiceiurile, să te accepte - pentru că în primele zile nu erau foarte prietenoși cu mine și nu mă acceptau atât de aproape.
Apoi, ușor, ușor, au început să mă accepte. Simți că ești parte din grup, te duci acolo, observi dezvăluindu-se niște animale pe care le vezi pentru prima oară în viața ta și pleci de acolo de parcă ai avea niște prieteni. Parcă îți e dor de ei. Acum m-aș duce să stau din nou cu familia de bursuci încă cinci zile.
Print-ul rămâne un mediu foarte important și relevant, nu?
Cred că, pentru un fotograf, momentul cel mai interesant în ziua de astăzi este exact când vede o imagine printată. Ne-am obișnuit mult cu imaginile digitale, au devenit banale, le vezi pe orice, de la social media la propriul tău computer. Și cred că este foarte important să mai avem această realitate a print-ului. Și mai cred că fotografiile într-un album nu mai sunt fotografii solitare. Acolo e o poveste. Se țese o întreagă poveste de la prima pagină până la ultima pagină. Ăsta este farmecul cărții, farmecul unui album de fotografie, din punctul meu de vedere. Și, da, oricât de mult aș zice că este bine să folosim anumite resurse digitale, pentru a nu mai consuma atât de multă hârtie, din considerentele bine știute, cred că ar fi bine să ne dăm seama că, dacă tot tăiem un arbore pentru a face un album, trebuie măcar să îi dăm exact acea mobilitate de care are nevoie. Latura asta educativă a fost foarte importantă încă de la începutul proiectului nostru și pe asta am mizat cumva. Ca, în primul rând pentru copii, să fie... hai să nu-i spunem neapărat o unealtă, ci măcar un pic de inspirație. O carte e menită a fi citită și răsfoită. Să se vadă că e tocită, să se vadă că a fost uzată. Să fie înțeleasă, să fie dată mai departe.
După ce a venit de la tipografie, într-o seară mi-am luat un moment de liniște și l-am răsfoit cu atenție. Și am făcut asta în lumină naturală, undeva pe marginea unui balcon de hotel, unde stăteam. Asta e recomandarea pe care o fac, sincer, să-l vadă lumea în aer liber, să-l vadă în lumina de afară. E total altă experiență decât sub lumină artificială, de neon sau bec obișnuit.
Ai primit des întrebarea asta, uneori sub formă de critică: de ce doar natură superbă, sălbatică, neatinsă?
Trebuie să știm pentru ce să luptăm, asta este partea cea mai importantă. Natura alterată o vezi la știri, o vezi în reportaje, uneori o vezi în viața de zi cu zi. Mai avem nevoie de un imbold, avem nevoie să-i impulsionăm pe acei oameni care sunt nehotărâți sau care nu știu pentru ce mai au de luptat, să le dăm acest mesaj. E important să luptăm pentru asta. E important să fim atenți să nu mai pierdem ceea ce suntem pe punctul de a pierde. Iar eu cred că, arătând doar o natură alterată, arătând doar problemele pe care noi le cauzăm naturii, nu facem decât să devenim pesimiști. Exact pe oamenii ăia pe care ar trebui să-i încurajăm îi demotivăm. Atunci când ești pesimist, tinzi de fapt să te închizi în bula ta și să nu gândești la bula globală pe care ar trebui să o avem în minte când ne gândim la natură. Hai să vedem partea plină a paharului. Un arbore în picioare, dacă e acolo, aia e viața la care trebuie să ne raportăm. Pornim de acolo și vedem ce putem face. Avem nevoie de acest optimism. Fără el, avem o mare, mare problemă din punct de vedere al situației în care ne aflăm. Deja suntem destul de departe în a distruge planeta asta. Dacă continuăm în felul ăsta și dacă stăm pesimiști, dacă nu avem acel optimism de care avem nevoie să putem să reparăm greșelile pe care le-am făcut, nu știu ce va rămâne la final. România încă are natură, extrem de multă, extrem de bogată. Are nevoie de oameni care să o protejeze, are nevoie de oameni care să se implice.
„România Sălbatică” (albumul, documentarul, grupul de Facebook etc) este un proiect de echipă, una foarte frumoasă, că știu că ai prezentat-o mereu.
Este, categoric! Fără ei, proiectul ăsta nu ar fi fost la fel. Și toată aprecierea pentru ei, pentru că cea mai mare parte lucrează voluntar. Se bucură de reușita nostră la fel cum ne bucurăm noi. E unul dintre lucrurile faine la proiectul ăsta, că a strâns aproape niște oameni la fel de faini, care au venit pur și simplu fără nicio așteptare, au vrut să facă parte dintr-o chestie faină și au pus tot efortul ca să iasă ce a ieșit. Și asta e partea foarte, foarte importantă.