Jim Baggott - Higgs
Interviu cu Jim Baggott, autorul volumului Higgs - Inventarea și descoperirea „Particulei lui Dumnezeu“.
Jim Baggott este doctor în chimie fizică, de la Universitatea Oxford, jurnalist și autor de cărţi de știinţă. În mai 2016, a venit la București pentru lansarea oficială a cărţii sale despre descoperirea bosonului Higgs, în colecția de știință a editurii Humanitas.
Vasile Decu: Descoperirea Higgs ne justifică entuziasmul că suntem într-o cursă de mare viteză a progresului științei.
Jim Baggott: Ținând cont că ne-a luat aproape 50 de ani să confirmăm particula și, mai important, câmpul Higgs, nu i-aș spune mare viteză (râde). Dar ai dreptate, avem motive să fim mulțumiți de progresele uimitoare din știință, mai ales în aceste domenii ale cosmologiei și fizicii particulelor. Sunt progrese care ne-au arătat însă că știm foarte puțin. Descoperim de fapt cât mai avem de descoperit. Confirmarea particulei Higgs în 2012 a fost un triumf, dar arată și neadecvarea teoriei actuale, a Modelului Standard a particulelor, pentru că avem multe goluri. Dar se pare că suntem pe o direcție bună.
Care este următoarea țintă realistă?
Large Hadron Collider a intrat într-o perioadă de upgrade, pentru a atinge energii mai mari, dar avem deja unele indicii despre potențiale particule noi, care nici nu au fost prezise încă de teorie. Una dintre ele în special îi entuziasmează pe fizicieni, apărând în jurul a 700 miliarde electronvolți (GeV), deci mai mare decât bosonul Higgs. E prea devreme să vorbim de concluzii, căci fizica are criterii stricte, un prag statistic riguros, dar sunt câțiva fizicieni extrem de interesați de noile date. Ar putea fi un progres uimitor, chiar și dacă nu o vom înțelege din prima, în cazul în care nu se potrivește cu tabloul existent.
Am ajuns acum într-un punct în care experimentele conduc de fapt teoria. „Uite niște date experimentale pe care nu le putem explica, putem să construim o teorie pentru ele?” Bosonul Higgs a bifat o ultimă casetă importantă pe tablou, dar avem ocazia ca experimentele să împingă teoria mai departe, să obținem măcar niște indicii despre cum să trecem dincolo de Modelul Standard.
Ai scris că, uneori, teoria merge prea departe în imaginație.
Sunt multe teorii acum care prezic acest viitor, precum supersimetria ori teoria corzilor, dar trebuie să fim atenți când le numim teorii - sunt mai degrabă ipoteze care nu au un statut științific solid. Modelul Standard are acest statut, este o teorie demonstrată experimental până acum, prezice bine fenomenele care pot fi observate în acceleratoarele de particule. Da, în istoria științifică, teoreticienii au avut curajul să propună teorii care nu puteau fi demonstrate încă. Speculația poate fi foarte creativă, așa funcționează știința, dar trebuie tot timpul să ai în minte datele empirice, modul în care o poți demonstra, chiar și indirect. Din păcate, mulți teoreticieni de la universități mari par să nu mai aibă această obligație de lega teoria de realitate. Multe minți excelente se ocupă acum de fantezii, în loc să se ocupe de o fizică mai riguroasă. Dar înțeleg că este greu să-i spui unui tânăr teoretician să nu lucreze la poate cea mai interesantă fază din fizica teoretică și să aibă răbdare să aștepte mai multe date (râde).
Am încercat să explic în cartea mea Farewell to Reality (Adio realității) că speculațiile teoretice au un rol bun în istoria științei, unde vedem uneori idei fantastice care se dovedesc, surprinzător, să aibă un grăunțe de adevăr în ele. Dar știința are o metodă și trebuie să meargă mână în mână cu experimentul.
Publicul pare că nu se mai satură de „găurile de vierme”.
Da, e un apetit foarte mare pentru aceste speculații și este mai ușor să vinzi o revistă dacă ieși pe copertă cu universuri paralele și călătorii prin găuri negre, decât cu noul progres minunat în prezicerea masei protonului... Revistele de popularizare a științei au un rol foarte important, dar produc și entertainment. După cum mi-ai precizat, eu nu scriu cărți ușoare, căci știința nu este ușoară, dar poate ar trebui, ca să vând mai multe (râde). Sunt însă atât de multe lucruri captivante în știință, că nu cred că e nevoie să inventăm astfel de povești.
Sfatul meu pentru public și pentru jurnaliști e să nu mai fie paralizați de admirație în fața oamenilor de știință și să le trateze afirmațiile ca pe cele ale politicienilor, de exemplu, să caute și opinii critice ale altor cercetători și să fie mereu sceptici.
